În general, pietismul este o mișcare în cadrul creștinismului care subliniază devotamentul personal, sfințenia și experiența spirituală autentică, prin simpla aderare la teologie și ritualul bisericii. Mai exact, pietismul se referă la o renaștere spirituală care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii luterane din secolul al XVII-lea din Germania.
Citat Pietism
„Studiul teologiei ar trebui să fie continuat nu de lupta disputelor, ci de practica pietății.” --Filipp Jakob Spener
Origini și fondatori ai Pietismului
Mișcările pietistice au apărut de-a lungul istoriei creștine ori de câte ori credința a devenit nulă a vieții și a experienței reale. Când religia crește rece, formală și fără viață, poate fi urmărit un ciclu de moarte, foame spirituală și naștere nouă.
Până în secolul al XVII-lea, Reforma protestantă s-a dezvoltat în trei denumiri principale Anglican, reformat și luteran cu fiecare legătură cu entități naționale și politice. Afilierea strânsă între biserică și stat a adus în aceste biserici lipsa de răspundere, ignoranța biblică și imoralitatea. Drept urmare, pietismul a apărut ca o încercare de a respira viața în teologia și practica reformei.
Termenul pietism pare să fi fost folosit mai întâi pentru a identifica mișcarea condusă de Philipp Jakob Spener (1635 1705), un teolog și pastor luteran din Frankfurt, Germania. El este adesea considerat părintele pietismului german. Opera principală a lui Spener, Pia Desideria sau Deartfelt Desire for God-Pleasant Reform, publicată inițial în 1675, a devenit un manual pentru pietism. O versiune în engleză a cărții publicate de Fortress Press este încă în circulație astăzi.
După moartea lui Spener, August Hermann Francke (1663 1727) a devenit liderul pietiștilor germani. Ca pastor și profesor la Universitatea din Halle, scrierile, prelegerile și conducerea bisericii au oferit un model de reînnoire morală și de viața schimbată a creștinismului biblic.
Atât Spener cât și Francke au fost puternic influențați de scrierile lui Johann Arndt (1555 1621), un conducător al bisericii luterane anterioare considerat adesea adevăratul părinte al pietismului de către istoricii de astăzi. Arndt a avut cel mai important impact prin clasicul său devoțional, Creștinismul adevărat, publicat în 1606.
Învierea ortodoxiei moarte
Spener și cei care au urmat după el au căutat să corecteze o problemă în creștere, pe care au identificat-o ca „ortodoxie” în cadrul Bisericii Luterane. În ochii lor, viața de credință a membrilor bisericii se reducea progresiv la simpla aderare la doctrină, teologie formală și ordine bisericească.
Scopul unei renașteri de evlavie, devotament și evlavie autentică, Spener a introdus schimbarea fondând mici grupuri de credincioși pioși care se întâlneau regulat pentru rugăciune, studiu biblic și edificare reciprocă. Aceste grupuri, numite Collegium Pietatis, însemnând adunări aprinse, au subliniat trairea sfântă. Membrii s-au concentrat pe eliberarea de păcat, refuzând să ia parte la petrecerile pe care le considerau lumești.
Sfințenia peste teologia formală
Pietiștii subliniază reînnoirea spirituală și morală a individului printr-un angajament complet față de Isus Hristos. Devotația este evidențiată de o nouă viață modelată după exemple biblice și motivată de Duhul lui Hristos.
În pietism, sfințenia autentică este mai importantă decât respectarea teologiei formale și a ordinii bisericești. Biblia este ghidul constant și de nereușit pentru a trăi o singură credință. Credincioșii sunt încurajați să se implice în grupuri mici și să urmărească devotamentele personale ca mijloc de creștere și cale de combatere a intelectualismului impersonal.
Pe lângă dezvoltarea unei experiențe personale de credință, pietiștii subliniază îngrijorarea pentru ajutorarea celor nevoiași și demonstrarea dragostei lui Hristos față de oamenii lumii.
Influențe profunde asupra creștinismului modern
Deși pietismul nu a devenit niciodată o denumire sau o biserică organizată, acesta a avut o influență profundă și persistentă, atingând aproape tot protestantismul și lăsându-și amprenta pe o mare parte din evanghelismul modern.
Imnurile lui John Wesley, precum și accentul său pe experiența creștină sunt imprimate cu semne de pietism. Inspirațiile pietiste pot fi văzute în biserici cu viziune misionară, programe de informare socială și comunitară, accent pe grupuri mici și programe de studiu biblic. Pietismul a modelat modul în care creștinii moderni se închină, oferă oferte și își duc viața devoțională.
Ca în orice extremă religioasă, formele radicale ale pietismului pot duce la legalism sau subiectivism. Cu toate acestea, atâta timp cât accentul său rămâne echilibrat biblic și în cadrul adevărurilor Evangheliei, pietismul rămâne o forță sănătoasă, producătoare de creștere, regenerantă a vieții în biserica creștină globală și în viața spirituală a credincioșilor individuali.
surse
- „Pietism: experiența interioară a credinței.” Revista de istorie creștină. Numărul 10.
- „Pietism”. Dicționar de etică de buzunar (pp. 88-89).
- „Pietism”. Dicționar de termeni teologici (p. 331).
- „Pietism”. Dicționar al creștinismului în America.
- „Pietism.” Dicționar de buzunar al tradiției reformate (p. 87).
