Upanishadele reprezintă nucleul filozofiei indiene. Sunt o colecție uimitoare de scrieri din transmisii orale originale, care au fost descrise în mod adecvat de Shri Aurobindo drept „opera supremă a minții indiene”. Aici găsim toate învățăturile fundamentale care sunt centrale pentru hinduism conceptele de „karma” (acțiune), „samsara” (reîncarnare), „moksha” (nirvana), „atman” (suflet), și „Brahman” (Atotputernic Absolut). De asemenea, au pus bazele doctrinelor vedice principale ale autorealizării, yoga și meditație. Upanishad-urile sunt culmi ale gândirii despre omenire și univers, concepute pentru a împinge ideile umane la limita lor și dincolo. Ele ne oferă atât viziune spirituală, cât și argument filosofic și este un efort strict personal pentru a putea ajunge la adevăr.
Înțelesul lui "Upanishad"
Termenul „Upanishad” înseamnă literalmente „a sta jos” sau „a sta aproape de” și presupune ascultarea îndeaproape a doctrinelor mistice ale unui guru sau al unui profesor spiritual, care a cunoscut adevărurile fundamentale ale universului. El indică o perioadă în care grupuri de elevi s-au așezat lângă învățător și au aflat de la el învățăturile secrete din liniștea „ashramurilor” sau a schitelor din pădure. Într-un alt sens al termenului, „Upanishad” înseamnă „Brahma-cunoaștere” prin care ignoranța este anihilată. Unele alte semnificații posibile ale cuvântului compus „Upanishad” sunt „așezarea cot la cot” (echivalență sau corelație), o „apropiere apropiată” (a ființei absolute), „înțelepciunea secretă” sau chiar „așezat lângă iluminat”.
Ora de compunere a Upanishadelor
Istoricii și indologii au pus data compoziției Upanishadelor în jurul anului 800 - 400 î.Hr., deși multe versiuni ale versurilor ar fi fost scrise mult mai târziu. De fapt, au fost scrise pe o perioadă foarte lungă de timp și nu reprezintă un corp coerent de informații sau un sistem particular de credință. Cu toate acestea, există o comunitate de gândire și abordare.
Cărțile principale
Deși există mai mult de 200 de Upanishadi, doar treisprezece au fost identificate ca prezentând învățăturile de bază. Sunt Chandogya, Kena, Aitareya, Kaushitaki, Katha, Mundaka, Taittriyaka, Brihadaranyaka, Svetasvatara, Isa, Prasna, Mandukya și Maitri Upanishads . Unul dintre cele mai vechi și mai lungi dintre Upanishadi, Brihadaranyaka spune:
„De la ireal mă duce la real!
Din întuneric mă duce la lumină!
De la moarte mă duce la nemurire! "
Punctul crucial al Upanishadurilor este că acest lucru se poate realiza meditând cu conștiința că sufletul cuiva („atman”) este unul cu toate lucrurile și că „unul” este „Brahman”, care devine „tot”.
Cine a scris Upanishads?
Autorii Upanishad-urilor erau mulți, dar nu erau doar din casta preoțească. Erau poeți predispuși la sclipiri de înțelepciune spirituală, iar scopul lor era să ghideze câțiva elevi aleși către punctul de eliberare, pe care ei înșiși îl atinguseră. Potrivit unor savanți, figura principală din Upanishads este Yajnavalkya, marele înțelept care a propus doctrina „neti-neti”, părerea că „adevărul poate fi găsit doar prin negația tuturor gândurilor despre el”. Alți înțelepți Upanishadici importanți sunt Uddalaka Aruni, Shwetaketu, Shandilya, Aitareya, Pippalada, Sanat Kumara. Mulți profesori vedici anterioare precum Manu, Brihaspati, Ayasya și Narada se găsesc și în Upanishads.
Ființa umană este misterul central al universului care deține cheia tuturor celorlalte mistere. Într-adevăr, ființele umane sunt propriile noastre enigme. Așa cum a spus celebrul fizicist, Niels Bohr a spus cândva: „Suntem atât spectatori cât și actori în marea dramă a existenței”. De aici și importanța dezvoltării a ceea ce este cunoscută drept „știința posibilităților umane”. A fost o astfel de știință că India a căutat și a găsit în Upanishads, în încercarea de a descoperi misterul ființelor umane.
Știința Sinelui
Astăzi, vedem un efort tot mai mare în toată lumea de a realiza „adevăratul sine”. Simțim cu tărie nevoia de a face cunoștințele noastre să înflorească în înțelepciune. Un dor ciudat de a ști despre infinit și etern ne deranjează. În acest context al gândirii moderne și al aspirațiilor, contribuțiile Upanishadului la moștenirea culturală umană devin semnificative.
Scopul Vedelor era să asigure adevărata bunăstare a tuturor ființelor, atât la nivel mondial cât și spiritual. Înainte ca o astfel de sinteză să poată fi realizată, era nevoie să pătrundă în lumile interioare până la adâncimea ei. Aceasta este ceea ce au făcut Upanishad-urile cu precizie și ne-au oferit știința sinelui, care ajută omul să lase în urmă corpul, simțurile, ego-ul și toate celelalte elemente care nu sunt de sine, care sunt perisabile. Upanishadele ne spun marea saga a acestei descoperiri a divinului din inima omului.
Povestea dinăuntru
Foarte devreme în dezvoltarea civilizației indiene, omul a luat cunoștință de un câmp nou ciudat al experienței umane interiorul naturii așa cum a fost revelat în om, și în conștiința și ego-ul său. Acesta a adunat volumul și puterea pe măsură ce anii s-au derulat până când în Upanishads a devenit un deluviu care se emite într-o căutare sistematică, obiectivă și științifică a adevărului în profunzimea experienței. Ne transmite o impresie a fascinației imense pe care acest nou domeniu de anchetă o deține pentru mintea contemporană.
Acești gânditori indieni nu erau mulțumiți de speculațiile lor intelectuale. Au descoperit că universul a rămas un mister și misterul nu s-a adâncit decât odată cu înaintarea unei astfel de cunoștințe, iar una dintre componentele importante ale misterului adânc este misterul omului însuși. Upanishadii au devenit conștienți de acest adevăr, pe care îl subliniază acum știința modernă.
În Upanishad, ne aruncăm o privire asupra funcționării minții marilor gânditori indieni care au fost nemulțumiți de tirania dogmei religioase, a autorității politice, a presiunii opiniei publice, în căutarea adevărului cu devotament unic, rar în istorie de gândire. După cum a subliniat Max Muller, „Niciunul dintre filozofii noștri, care nu a acceptat Heraclit, Platon, Kant sau Hegel nu s-a încumetat să ridice o astfel de spiță, niciodată înspăimântată de furtună sau fulgere”.
Bertrand Russell a spus pe bună dreptate: „Dacă oamenii nu vor crește în înțelepciune la fel de mult ca în cunoaștere, o creștere a cunoașterii va fi o creștere a întristării”. În timp ce grecii și ceilalți s-au specializat în subiectul omului în societate, India s-a specializat în om în profunzime, omul ca individ, așa cum spune Swami Ranganathananda. Aceasta a fost o pasiune conducătoare a indo-arienilor din Upanishads. Marii înțelepți ai Upanishadilor erau preocupați de omul de dincolo și dincolo de dimensiunile sale politice sau sociale. A fost o anchetă, care a contestat nu numai viața, ci și moartea și a dus la descoperirea nemuritorului și a sinelui uman.
Conformarea culturii indiene
Upanishadii au dat o orientare permanentă culturii indiene prin accentul lor pe pătrunderea interioară și prin susținerea lor din toată inima a ceea ce grecii au formulat mai târziu în dictonul „omul, cunoaște-te pe tine însuți”. Toate evoluțiile ulterioare ale culturii indiene au fost puternic condiționate de această moștenire upanishadică.
Upanishadele dezvăluie o vârstă caracterizată printr-un remarcabil fervent al gândirii și al inspirației. Clima fizică și mentală care a făcut posibilă este țara din abundență care a fost India. Întregul mediu social al indo-arienilor era copt cu mari potențiale. Găsiseră timp liber să se gândească și să pună întrebări. Au avut alegerea de a folosi timpul liber fie pentru a cuceri lumea exterioară, fie cea interioară. Cu darurile lor mentale, își transformaseră energiile mentale către cucerirea lumii interioare, mai degrabă decât a lumii materiei și a vieții la nivel de sens.
Universal și Impersonal
Upanishadele ne-au oferit un corp de perspective care au o calitate universală despre ele și această universalitate derivă din impersonalitatea lor. Înțelepții care i-au descoperit s-au depersonalizat în căutarea adevărului. Au vrut să depășească natura și să realizeze natura transcendentală a omului. Au îndrăznit să-și asume această provocare, iar Upanishad-urile sunt un record unic al metodelor pe care le-au adoptat, luptele pe care le-au întreprins și victoria pe care au obținut-o în această uimitoare aventură a spiritului uman. Și acest lucru ni se transmite prin pasaje de mare putere și farmec poetic. În căutarea nemuritorului, înțelepții au conferit nemurirea literaturii care l-a transmis.
