Cuvântul renunțare apare frecvent în discuțiile despre budism. Ce înseamnă mai exact?
A „renunța”, în engleză, înseamnă a renunța sau a renunța, a respinge sau a renunța. Pentru cei cu o creștere creștină, acest lucru poate suna la fel ca penitența - un fel de auto-pedeapsă sau lipsire de ispășire pentru păcate. Dar renunțarea budistă este total diferită.
Un sens mai profund
Cuvântul Pali găsit în sutre tradus de obicei ca „renunțare” este nekkhamma . Acest cuvânt este legat de un termen Pali care înseamnă „a merge mai departe” și, de asemenea, de kama sau „pofte”. Cel mai adesea este folosit pentru a descrie actul unui călugăr sau al unei călugări care va merge într-o viață fără adăpost pentru a fi eliberat de pofte. Totuși, renunțarea se poate aplica și la practica laică.
Cel mai larg, renunțarea poate fi înțeleasă ca o deblocare a oricărui lucru ne leagă de ignoranță și suferință. Buddha a învățat că renunțarea autentică necesită perceperea completă a modului în care ne facem nefericiți prin înțelegere și lăcomie. Când o facem, renunțarea urmează în mod natural și este un act pozitiv și eliberator, nu o pedeapsă.
Buddha a spus: „Dacă renunțând la o ușurință limitată, el ar vedea o abundență de ușurință, omul iluminat ar renunța la ușurința limitată de dragul abundenței”. (Dhammapada, versetul 290, traducere Thanissaro Bhikkhu)
Nonattachment
Se înțelege că a te oferi pe sine în fața plăcerii senzuale este o mare piedică pentru iluminare. Dorința senzuală este, de fapt, prima dintre cele cinci piedici pentru iluminare, care trebuie depășite prin conștiență. Prin atenție, vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat și apreciem pe deplin că înțelegerea plăcerii senzuale nu este decât o distragere temporară de la dukkha, stres sau suferință.
Atunci când această distragere se uzează, vrem să înțelegem altceva. Această apucare ne leagă de dukkha. După cum Buddha a învățat în cele Patru Nobile Adevăruri, setea sau dorința ne pune pe un ciclu nesfârșit de înțelegere și ne menține nesatisfăcuți. Urmărim la nesfârșit un morcov pe un băț.
Este important să înțelegem că atașamentul la plăcerea senzuală este piedica. De aceea, renunțarea la ceva de care te bucuri nu este neapărat renunțare. De exemplu, dacă ați urmat vreodată o dietă știți că toată hotărârea dvs. de a rămâne la dietă nu încetează pofta de îngrășare a alimentelor. Pofta îți spune că ești încă atașat de acea plăcere deosebită.
În același timp, este important să înțelegem că plăcerea de ceva nu este rea. Dacă luați o mușcătură de mâncare și o găsiți delicioasă, cu siguranță nu trebuie să o scuipați. Doar bucurați-vă de mâncare fără atașament. Mănâncă doar cât ai nevoie fără să fii lacom și când ai terminat, așa cum spun zennii, „spală-ți vasul”.
In practica
Renunțarea face parte din aspectul „Intenție corectă” din Calea Opt. Oamenii care intră în disciplina vieții monahale se renunță la urmărirea plăcerii senzuale. Majoritatea ordinelor de călugări și călugărițe sunt celibate, de exemplu. În mod tradițional, călugării și călugărițele trăiesc simplu, fără posesiuni personale inutile.
Ca oameni laici, nu suntem așteptați să renunțăm la casele noastre și să dormim sub copaci, așa cum au făcut primii călugări budisti. În schimb, exersăm să realizăm natura efemeră a posesiunilor și să nu fim atașați de ele.
În budismul Theravada, renunțarea este una dintre cele Zece Paramite sau perfecțiuni. Ca o perfecțiune, practica principală este de a discerne prin contemplare modul în care plăcerea cuiva de plăcere senzuală poate împiedica calea spirituală.
În budismul Mahayana, renunțarea devine o practică bodhisattva pentru dezvoltarea bodhicitta. Prin practică, ne dăm seama cum atașamentul față de plăcerea senzuală ne aruncă de la echilibru și distruge echanimitatea. De asemenea, prinderea ne determină să fim lacomi și ne priva de a fi un beneficiu pentru ceilalți.
