În dezbaterea dacă Dumnezeu există, avem teiști pe de o parte, atei pe cealaltă parte și, la mijloc, știință. Atei susțin că există dovezi științifice că Dumnezeu nu este real. Pe de altă parte, teiștii insistă că știința, de fapt, nu a reușit să demonstreze că Dumnezeu nu există. În opinia atei, această poziție depinde de o înțelegere greșită a naturii științei și a modului în care funcționează știința. Prin urmare, se poate spune că, din punct de vedere științific, Dumnezeu nu există just, deoarece știința reduce existența a o mulțime de alte ființe presupuse.
Ceea ce știința poate și nu poate demonstra
Pentru a înțelege de ce „Dumnezeu nu există” este o afirmație științifică legitimă, este important să înțelegem ce înseamnă afirmația în contextul științei. Când oamenii de știință spun: „Dumnezeu nu există”, înseamnă ceva similar cu atunci când spun „eterul nu există”, „puterile psihice nu există” sau „viața face pe lună nu există”.
Toate aceste afirmații sunt scurte pentru o explicație mai elaborată și mai tehnică, care este că această presupusă entitate (sau Dumnezeu) nu are loc în niciun fel de ecuații științifice, nu joacă niciun rol în explicații științifice, nu poate fi folosită pentru a prezice niciun eveniment, nu descrie ceva sau forță care a fost încă detectat și nu există modele ale universului în care prezența sa este fie necesară, productivă sau utilă.
Ceea ce ar trebui să fie cel mai evident în legătură cu afirmația mai exactă din punct de vedere tehnic este că nu este absolut. Nu neagă pentru tot timpul existența posibilă a entității sau forței în cauză; în schimb, este o declarație provizorie care neagă existența oricărei relevanțe sau realități pentru entitate sau forță bazată pe ceea ce știm în prezent . Teoreticienii religioși pot fi repede să profite de acest lucru și insistă că demonstrează că știința nu poate „dovedi” că Dumnezeu nu există, dar că necesită un standard mult prea strict pentru ceea ce înseamnă „a demonstra” ceva științific.
Dovadă științifică împotriva lui Dumnezeu
În „Dumnezeu: Ipoteza eșuată Cum arată știința că Dumnezeu nu există", Victor J. Stenger oferă acest argument științific împotriva existenței lui Dumnezeu:
- Ipoteze un Dumnezeu care joacă un rol important în univers.
- Presupunem că Dumnezeu are atribute specifice care ar trebui să ofere dovezi obiective pentru existența sa.
- Căutați astfel de dovezi cu mintea deschisă.
- Dacă se găsesc asemenea dovezi, concluzionați că Dumnezeu poate exista.
- Dacă nu se găsesc astfel de dovezi obiective, concluzionați dincolo de o îndoială rezonabilă că un Dumnezeu cu aceste proprietăți nu există.
Acesta este practic modul în care știința ar respinge existența oricărei presupuse entități. Dacă Dumnezeu ar exista, ar trebui să existe dovezi concrete ale existenței Sale Nu credință, ci dovezi tangibile, măsurabile, consecvente, care pot fi prezise și testate prin metoda științifică. Dacă nu găsim aceste dovezi, atunci Dumnezeu nu poate exista așa cum este definit.
Certitudine și îndoială în știință
Desigur, nimic din știință nu este dovedit sau respins dincolo de umbra oricărei îndoieli posibile. În știință, totul este provizoriu. A fi provizoriu nu este o slăbiciune sau un semn că o concluzie este slabă. A fi provizoriu este o tactică inteligentă, pragmatică, deoarece nu putem fi niciodată siguri cu ce vom întâlni când vom roti colțul următor. Această lipsă de siguranță absolută este o fereastră prin care mulți teiști religioși încearcă să-și strecoare zeul, dar aceasta nu este o mișcare valabilă.
În teorie, poate fi posibil ca într-o zi să întâlnim noi informații care să ne ducă să explorăm în continuare ipoteza lui Dumnezeu. Dacă dovezile descrise în argumentul de mai sus s-ar găsi, de exemplu, aceasta ar justifica o credință rațională în existența unui soi de zeu analizat. Totuși, nu ar demonstra existența unui astfel de zeu în afara oricărei îndoieli, deoarece credința ar trebui totuși să fie provizorie.
Poate fi posibil ca același lucru să fie valabil și pentru un număr infinit de alte ființe ipotetice și forțe supranaturale. Zeus sau Odin, creștin sau hindu orice posibilitate a unui Dumnezeu sau a zeilor depinde de explorare.
Ce înseamnă să „existăm”?
În cele din urmă, pentru ca o astfel de propunere ca „Dumnezeu să existe” să aibă sens pentru știință, trebuie să definim ce înseamnă „existența” în acest caz. Când vine vorba de Dumnezeu sau de o serie de zei, existența lor depinde de dovezi că au avut sau au un impact continuu asupra universului. Pentru a dovedi impactul asupra universului, trebuie să existe evenimente măsurabile și testabile, care ar putea fi explicate cel mai bine sau numai prin orice ipoteză pe care este acest „Dumnezeu”. Credincioșii trebuie să poată prezenta un model al universului în care un zeu este „fie necesar, fie productiv sau util”.
În mod evident nu este cazul. Mulți credincioși muncesc din greu încercând să găsească o modalitate de a-și introduce zeul în explicații științifice, dar niciunul nu a reușit. Niciun credincios nu a reușit să demonstreze, sau chiar să sugereze cu tărie, că există evenimente în univers care necesită o ființă supranaturală pentru a explica.
În schimb, aceste încercări eșuate în mod constant sfârșesc prin a consolida impresia că nu există „acolo” acolo Nimic pentru „zei” de făcut, niciun rol pentru ei să joace și niciun motiv să nu le dea un al doilea gând.
Până acum, toți cei care au încercat să demonstreze științific că Dumnezeu există a eșuat. Deși este adevărat din punct de vedere tehnic că acest lucru nu înseamnă că nimeni nu va reuși niciodată, este, de asemenea, adevărat că în orice altă situație în care astfel de eșecuri sunt atât de consistente, nu recunoaștem motive raționale sau chiar grave pentru a deranja credința.
